Ce este TEOLOGIA, dupa Sfintii Trei Ierarhi (1)

teopi

Primul aspect pe care dorim sa-l subliniem este raspunsul pe care Sfintii Trei Ierarhi il dau la intrebarea:

“Ce este teologia?”

In viziunea lor teologia nu este un sistem abstract de concepte, nici , o teorie filosofica ce postuleaza existenta lui Dumnezeu pentru a-i conferi coerenta si consistenta. Pentru ei teologia este in primul rand expresia unei experiente personale, a unei intalniri vii, in atmosfera tacerilor rugatoare, cu Dumnezeul cel viu.

Deci teologia nu este o “stiinta” in sensul in care fizica sau matematica sunt definite de omul modern ca “stiinte”. Dumnezeu nu este un “obiect” al curiozitatii intelectuale sau al cercetarii “stiintifice”. Dar, daca totusi cineva ne-ar pune intrebarea: “unde este Dumnezeu?”, ce raspuns ar putea primi? Desigur ca ar putea primi mai multe raspunsuri, in functie de intentia cu care pune o asemenea intrebare. Un raspuns ar putea fi: nimeni nu poate sa cunoasca si sa iubeasca o anume floare, crescuta undeva pe creasta unui munte, daca n-a strabatut el insusi drumul arid si stancos pentru a ajunge in preajma ei si a-i simti mireasma ce o raspandeste. Cu alte cuvinte, daca cineva vrea sa fie teolog, adica vrea sa cunoasca unde este lacasul lui Dumnezeu, el trebuie sa raspunda invitatiei Sale: “Vino si vezi” (Ioan 1, 39).

“Un al doilea raspuns la intrebarea de mai sus ar putea fi: de fapt, nu exista Dumnezeu. Exista Soarele care lumineaza Pamantul; exista stelele care impodobesc cerul intr-o noapte adanca; exista florile pe care noi le jertfim in momente de sarbatoare; exista, putem spune, o lume intreaga de obiecte ce cad sub simturile noastre, dar Dumnezeu nu exista. Pentru cel care intreaba dintr-o simpla curiozitate intelectuala sau cu intentia de a-l umili pe cel care crede, Dumnezeu intr-adevar nu exista. El pastreaza tacere. Si tacerea Lui este cel mai profund raspuns.

De aceea, dupa Sfintii Trei Ierarhi, teologia nu se intemeiaza pe ratiunea discursiva a teologului, ci pe realitatea credintei care lumineaza ratiunea restaurand-o in structura sa cognitiva originara. Teologul cunoaste pe Dumnezeu prin credinta si iubire si cunoscandu-L pe Dumnezeu se cunoaste pe sine si vocatia sa creatoare in aceasta lume.

Deci putem spune ca teologia este o cale de cunoastere, dar nu in sensul gnoseologiei moderne obiective si obiectivante. Dupa Sfintii Trei Ierarhi, gnoseologia teologica presupune revelarea prealabila a Celui care trebuie sa fie cunoscut. Cel pe care dorim sa-l cunoastem este de fapt totdeauna prezent, ne precede inainte de timp si ne asteapta dincolo de timp facand astfel posibila insasi cunoasterea noastra. Cu alte cuvinte cunoasterea teologica este antinomica si sinergica in acelasi timp. Il cunoastem pe Dumnezeu in masura in care El ni se descopera si in masura in care noi ne pregatim fiinta, prin lucrarea credintei, pentru marea intalnire cu El.

Acest lucru il subliniaza in mod deosebit Sfantul Grigorie de Nazianz: “Nu este in puterea oricui – scrie el -sa filosofeze despre Dumnezeu, fiindca lucrul acesta pot sa-l faca numai cei ce s-au cercetat cu de-amanuntul si care au inaintat pas cu pas pe calea contemplatiei si care, inainte de aceasta si-au curatit sufletul si trupul, sau care cel putin se silesc sa se curete”.

Realitatea antinomica a cunoasterii teologice este subliniata si mai pregnant, tot de Sfantul Grigorie de Nazianz, in a II-a cuvantare teologica, plecand de la imaginea urcusului lui Moise pe muntele Sinai, el scrie: ” inaintam spre a-1 cunoaste pe Dumnezeu. Iata de ce m-am despartit de materie si de tot ce este trupesc; m-am adunat in mine insumi, atat cat am putut, si am urcat spre varful muntelui. Dar cand am deschis ochii abia am putut sa-L vad din spate si inca fiind acoperit in piatra, adica in omenescul Cuvantului intrupat pentru mantuirea noastra. Nu am putut contempla firea cea dintai si preacurata care nu poate fi cunoscuta decat de ea insasi adica de Treimea cea sfanta. Caci nu pot sa privesc ceea ce se afla ascuns dincolo de primul val, tainuit de heruvimi, ci doar ceea ce se pogoara spre noi maretia dumnezeiasca ce se face vazuta in fapturi”.

Din textul acesta se desprind doua idei fundamentale pentru teologia crestina.

a) Prima aceea ca Dumnezeu este Treime si, pentru ca Dumnezeu este Treime, Dumnezeu este iubire. El nu ar putea sa fie iubire daca ar fi singur. Iubirea implica intotdeauna o relatie interpersonala. Prin aceasta gandirea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi se deosebeste de orice discurs filosofic despre Dumnezeu. Discursul filosofic este o consecinta logica a observarii naturii. Observand lumea care ne inconjoara constatam ca toate lucrurile care exista se supun unei ordini logice. Nimic nu este intamplator sau arbitrar. Aceasta evidenta logica sau, mai bine spus, structura rationala a lumii, constrange ratiunea umana sa admita ca la originea insasi a lumii se afia o cauza rationala. Noi, pot spune filosofii, numim aceasta Cauza primordiala a lumii Dumnezeu. Filosoful poate defini pe Dumnezeu ca-Logos, Spirit, Bine, Fiinta.

Deci filosofia autentica afirma existenta lui Dumnezeu, dar teologia sa raspunde doar unei necesitati “stiintifice”. Dumnezeu este postulat ca principiu formal al lumii, al cosmosului, inteles ca un intreg armonios, stapanit de legi. Dumnezeu pentru gandirea filosofica este principiul ordinii necesare a lumii. El nu este niciodata Treime personala, asa cum afirma textul de mai sus al Sfantului Grigorie de Nazianz.

b). A doua idee care se desprinde din acest text este aceea ca noi nu putem sa cunoastem pe Dumnezeu in fiinta Sa, ci Il cunoastem in masura in care ne apropiem de umanitatea indumnezeita a Logosului intrupat, adica in masura in care ne apropiem de Hristos, Fiul lui Dumnezeu devenit om prin intrupare. Insa de umanitatea indumnezeita a lui Dumnezeu-Cuvantul nu ne putem apropia oricum.

In nici un caz nu ne putem apropia fara o lucrare duhovniceasca asupra sinelui nostru ontologic, pentru ca acesta sa devina o fereastra deschisa spre cer. Afirma acest lucru Sfantul Ioan Gura de Aur. Plecand de la aceeasi imagine biblica a ascensiunii lui Moise pe muntele Sinai, el scrie: “Cand iudeii au trebuit sa se apropie de muntele in flacari, de foc, de ceata, de intuneric si de furtuna, au primit porunca sa se pastreze curati cu trei zile inainte si sa-si spele hainele; si toti erau cuprinsi de spaima si de cutremur; si Moise impreuna cu iudeii.

Apoi cu mult mai mult noi, care nu stam ca iudeii departe de un munte ce fumega, ci avem sa intram chiar in cer, cu mult mai mult noi trebuie sa aratam mai mare filosofie (iubire de intelepciune) nu spalandu-ne hainele, ci curatindu-ne imbracamintea sufletului… Nu veti vedea acum nici ceata, nici fum, nici furtuna, ci chiar pe imparat stand pe tronul acelei negraite slave; veti vedea pe ingeri si pe arhangheli stand alaturi de El; veti vedea popoare de sfinti in nenumarate cete”.

Imparatul la care face referire textul este Hristos, iar slava tronului pe care El sta este slava Prea Sfintei Treimi, la care omul a fost dintru inceput chemat sa participe si de care el trebuie sa dea marturie in trecerea lui pe pamant. Participarea la slava Prea Sfintei Treimi reprezinta pentru Sfintii Trei Ierarhi, ca si pentru intreaga teologie crestina, vocatia originara a omului si pe care noi o numim aici vocatie teologica. Acesta este al doilea aspect al temei noastre pe care dorim sa-l subliniem.

Source: http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfintii-trei-ierarhi/teologia-vocatia-originara-omului-dupa-sfintii-trei-ierarhi-69606.html

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s