Vocatia teologica a omului (2)

Faptul ca omul are vocatie teologica o spune categoric Sfantul Vasile cel Mare:

teopi

“Dumnezeu l-a creat pe om ca o faptura care a primit porunca sa devina Dumnezeu”.

Aceasta afirmatie a fost preluata de Sfantul Grigorie de Nazianz. Ea vrea sa spuna ca, de fapt, adevarata implinire a omului nu este posibila in afara relatiei sale personale cu Dumnezeu. Deci existenta omului este “teo-centrica”. De aceea tot Sfantul “Vasile cel Mare numeste pe om “planta cereasca”, adica o fiinta care isi are radacinile in cer si este chemata sa-si deschida frumusetea sa tainica pe pamant. Din aceasta cauza. intre toate celelalte fapturi, omul are inaintea lui Dumnezeu o valoare si o demnitate vesnica.

Incercand sa mangaie pe cei lipsiti de bunuri materiale din vremea sa, Sfantul Vasile cel Mare le aminteste de aceasta valoare si demnitate umana: “Mai intai esti om, singura dintre fiinte care ai fost creat in mod minunat de catre Dumnezeu.

Ai primit un suflet inzestrat cu inteligenta, prin care te gandesti la Dumnezeu, cercetezi natura lucrurilor, culegi fructul cel mai dulce al intelepciunii. Toate cate sunt pe pamant, in cer si in apa, sunt ale tale. Nu ai inventat tu artele, nu ai in intemeiat tu cetati si n-ai descoperit tu cate sunt necesare vietii tale? De ce consideri fericiti pe cei cu buzunarele pline dar care au noroc de picioare straine pentru mers? Nu dormi pe pat de fildes dar ai pamantul mai pretios decat fildesul… Pentru tine a venit Dumnezeu intre oameni, pentru tine exista o imparatie a Sfantului Duh (Biserica) o speranta a invierii, porunci dumnezeiesti care desavarsesc viata ta, cale la Dumnezeu prin poruncile Lui…”.

Sfantul Ioan Gura de Aur, care a imbracat in cele mai variate forme literare vocatia teologica a omului, este mult mai expresiv decat Sfantul Vasile cel Mare cand trateaza aceasta problema. Comentand textul din Geneza: “sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra”, el scrie: “Ce este nou aici? Ce este neobisnuit? Cine este acesta pe punctul de a fi creat, ca Ziditorul are nevoie de atata sfat si precautie pentru facerea lui? Sa nu te miri, iubitule! Omul este mai de cinste decat toate fiintele vazute. Pentru el au fost create toate acestea: cerul, pamantul, marea, soarele, luna, stelele si toate fiintele necuvantatoare. Daca omul este mai de cinste decat toate acestea de ce a fost el creat mai tarziu?

Pe drept cuvant, dupa cum un conducator fiind pe punctul de a intra intr-o cetate trebuie sa fie precedat de garda si de toti ceilalti, tot asa si aici. Cel ce avea sa aseze pe om ca imparat peste toate cele de pe pamant a creat mai intai toata aceasta podoaba si apoi a facut pe om, aratand prin aceasta cat este de cinstita aceasta fiinta”.

Sfantul Grigorie de Nazianz s-a ocupat si el de problema omului si de vocatia sa teologica. Interpretand, ca si Sfantul Ioan, textul din Geneza, si folosind un limbaj metaforic, scrie: “Din tarana si din suflare, omul a fost-creat chip al Celui nemuritor, caci atat in trupul sau cat si in sufletul sau stapaneste firea cea duhovniceasca. De aceea, fiind luat din tarana, sunt legat de viata de aici, dar fiind si suflare dumnezeiasca port in minte dorul dupa viata vesnica”.

Deci, in viziunea Sfintilor Trei Ierarhi, omul este o fiinta care traieste in timp, dar calatoria sa temporala are ca tinta finala vesnicia Imparatiei lui Dumnezeu.

Omul se deschide spre vesnicie nu refuzand timpul si istoria, ci asumandu-si-le printr-o libertate deplin responsabila, care poate sa-l conduca la maturitatea intalnirii cu Dumnezeu sau, din nefericire, la esecul acestei intalniri, prin separarea sa de Dumnezeu. in aceasta separare consta de fapt pacatul, care inchide timpul in fata vesniciei si-l deschide spre inserarea mortii, a neantului si a suferintei.

Pacatul inseamna pervertirea vocatiei teologice a omului si inchiderea lui intr-un orizont egoist si egocentric. De aceea Sfantul Grigorie de Nazianz, in omilia sa cu privire la natura umana, se adreseaza sufletului sau astfel: “Daca esti cu adevarat suflare a lui Dumnezeu si ai vocatiei dumnezeiasca, asa cum te socotesti, atunci arunca toata nedreptatea, ca sa te pot crede] Cum se face ca tu esti asa de mult tulburat de ispitele duhului celui rau, cu toate ca esti unit cu Duhul ceresc? Daca tu, cu tot acest ajutor, inclini totusi spre pamant, vai, cat de puternic trebuie sa fie pacatul tau?”.

In textul acesta putem sa sesizam, pe de o parte, un umanism profund si expresiv, care poate sa inspire pe orice om spre a-si pune in lucrare darurile sale creatoare, si, pe de alta parte, o profunda compasiune pentru omul care, prin pacat, isi risipeste aceste daruri.

Sfantul Grigorie de Nazianz deplange, mai ales in poeziile sale, aceasta conditie a omului separat de Dumnezeu si orientat spre moarte:

“Oameni, ai mortii vasali, rasa fragila, egali cu nimicul

Pana cand cu minciuni si visuri de-o zi ne lasam inselati

Si-nselam la fel cu copiii, pe pamant in desert ratacind!”.

Si totusi acest om ratacitor va fi invrednicit de indumnezeire, daca isi va regasi, prin Hristos si Biserica Lui, vocatia sa originara, vocatia teologica. Cea care este chemata sa ajute umanitatea sa-si regaseasca aceasta vocatie este, dupa Sfintii Trei Ierarhi, preotia lui Hristos. Preotia crestina, zice Sfantul Ioan Gura de Aur este “semnul iubirii lui Hristos”. “Cand preotul invoca pe Duhul Sfant si savarseste jertfa cea de taina, spune-mi in ce rang il vom aseza? Cata curatenie si cata evlavie vom cere de la el? Gandeste-te ce maini trebuie sa fie acelea care savarsesc aceste lucruri? Cat de curat si cat de sfant trebuie sa fie sufletul care primeste un asa mare Duh?”.

La randul sau, Sfantul Grigorie de Nazianz, adresandu-se celor care doreau sa fie preoti, scrie: “Vrei sa devii teolog si vrednic de Dumnezeu? Inalta-te prin vietuire; pazeste poruncile; intai curateste-te pe tine, apoi apropie-te de Cel curat…”.

Consideram ca aceste ultime ganduri ale Sfantului Ioan Gura de Aur si ale Sfantului Grigorie de Nazianz reprezinta un mesaj actual pentru toti slujitorii invatamantului teologic universitar.

Asa cum se poate constata din cele spuse pana aici, teologia Sfintilor Trei Ierarhi nu a fost o “teologie academica” in sensul modern al cuvantului. Ei nu au redus teologia doar la statutul unei discipline stiintifice si sistematice. Fara sa neglijeze aceste aspecte, care astazi sunt considerate prioritare, ei au pus accentul pe relatia dintre teologie si Liturghie, teologie si rugaciunea doxologica. Adevarata teologhisire, dupa Sfintii Trei Ierarhi nu consta doar dintr-o insusire intelectuala a conceptelor despre Dumnezeu, ci dintr-o reala comuniune cu El. Aceasta implica fiinta umana in integritatea ei existentiala: suflet si trup. Comuniunea cu Dumnezeu restaureaza si intemeiaza adevarata vocatie creatoare a omului.

Dupa Sfintii Trei Ierarhi, orientarea omului spre Dumnezeu si cresterea in Adevarul dumnezeiesc sunt constitutive fiintei umane. De aceea invatamantul teologic universitar de astazi poate si trebuie sa ramana un spatiu in care, pe altarul mintii si al inimii, se savarseste Liturghia vesnica a lui Dumnezeu-Cuvantul.

Pr. lect. Gh. POPA

Source: http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfintii-trei-ierarhi/teologia-vocatia-originara-omului-dupa-sfintii-trei-ierarhi-69606.html

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s